Din aceeași categorie
„Vom aborda, mai întâi, pacienţii cu COVID-19 printr-o utilizare plină de compasiune, astfel încât să îi putem trata imediat”, a explicat Yaky Yanay, preşedinte al companiei care produce terapia celulară.
Compania Pluristem arată că pentru noul tratament va colabora cu Centrul BIH pentru Terapie Regenerativă (BCRT) de la Universitatea de Medicină Charité din Berlin, împreună cu care desfăşoară un proiect prin care evaluează efectele terapeutice ale produsului patentat de celule PLX brevetat de Pluristem.
„Pacienţii-ţintă provin din populaţia îmbătrânită şi cei cu afecţiuni respiratorii preexistente”, a arătat Yaky Yanay,
Reprezentanţii companiei au explicat că celulele PLX sunt „celule alogenice de tip mezenchimal, care au proprietăţi imunomodulatoare”, ceea ce înseamnă că acestea induc celulele T reglatoare naturale şi macrofagele M2 ale sistemului imunitar.
Rezultatul ar putea fi inversarea supraactivării periculoase a sistemului imunitar. Aceasta ar reduce probabil simptomele fatale ale pneumoniei şi pneumonitei (inflamaţie generală a ţesutului pulmonar).
terapie cu celulecoronaviruscovid-19sars-cov-2pandemie coronaviruscercetareCercetarea clinică în România, pusă sub lupa specialiștilor
Există cel puțin patru componente mari ale cercetării în România, formate din: universități, academii, institute naționale și actorii din zona privată.
...Summitul Român pentru Cercetare Clinică începe joi
Evenimentul reunește lideri din cercetarea clinică
...Proiect european pentru formarea doctorală și postdoctorală la UMF Cluj
Este derulat în cadrul Programului Sănătate al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
...