Din aceeași categorie
In această sesiune se pot înscrie candidaţii care finalizează până la data de 30 aprilie 2017, pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare, în condiţiile prevăzute de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Examenele se vor desfăşura în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătăţii, în care s-a efectuat pregătirea.
Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5.00, cu excepţia probelor de examen de atestat pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7.00. În cazul în care la una din probele de examen nu se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat.
Înscrierea candidaţilor la examen se va face începând cu data de 10 aprilie 2017 şi până în data de 25 aprilie 2017 inclusiv, la sediul Ministerului Sănătăţii din Str. George Vraca nr. 9, Bucureşti, cu excepţia atestatului în Implantologie.
Înscrierile pentru atestatul de Implantologie se fac în aceeaşi perioadă, respectiv între 10 aprilie 2017 şi
până în data de 25 aprilie 2017 inclusiv, prin Direcţiile de Sănătate Publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătire pentru obţinerea acestui atestat, respective Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara.
Direcţiile de sănătate publică care vor efectua aceste înscrieri, vor completa on-line la adresa: http://examene.meddb.ro, listele nominale cu candidaţii înscrişi, până la data de 26 aprilie 2017, ora 16,00.
Click aici pentru detalii.
Ministerul Sănătăţiiexamenatestatmedicifarmaciști
Compendiu de medicina adicţiei. Comandă-l aici!
Un nou titlu editorial MedicHub Media este la dispoziţia profesioniştilor din sănătate: „Compendiu de medicina adicţiei”, un ghid practic pentru medici de diverse specialităţi, rezidenţi, dar şi studenţi interesaţi de asisten...
UMF Cluj invită studenții să aplice la BonnBrain3
Conferința reunește specialiști de top, tineri cercetători și reprezentanți ai industriei.
...Workshop despre empatie în contexte clinice dificile
Ca text-suport, va fi întrebuinţat Manualul de Empatie elaborat în cadrul proiectului ERUDiTE
...