Din aceeași categorie
Comisia Europeană, împreună cu Ministerele Sănătăţii din România şi Ungaria, cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi cu Integrált Jogvédelmi Szolgálat (Serviciul de Protecţie Legală Integrată) organizează la Oradea, în data de 5 februarie 2025, Conferinţa privind drepturile pacienţilor şi bolile rare în Uniunea Europeană.
Evenimentul va cuprinde trei sesiuni de comunicări, dedicate următoarelor teme:
- Sesiunea 1: Drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere;
- Sesiunea 2: Cooperare în domeniul asistenţei medicale transfrontaliere;
- Sesiunea 3: Reţele Europene de Referinţă pentru boli rare, se arată într-un comunicat de presă transmis de CNAS redacţiei.
În cadrul primei sesiuni vor fi prezentate drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere şi rolul Punctelor Naţionale de Contact, situaţia emiterii Prescripţiilor electronice la nivelul Uniunii Europene şi statusul Prescripţiei electronice din punct de vedere tehnic. Sesiunea se va finaliza cu o dezbatere despre drepturile pacienţilor în asistenţa medicală transfrontalieră.
În cadrul celei de-a doua sesiuni vor fi abordate proiectele susţinute prin intermediul programului Interreg Europe 2021-2027 pentru asistenţa medicală transfrontalieră în regiunile de graniţă şi se vor dezbate modalităţile viitoare de cooperare în privinţa asistenţei medicale transfrontaliere.
În cadrul celei de-a treia sesiuni vor fi prezentate informaţii privind Reţele Europene de Referinţă pentru Boli Rare: politici, organizare şi apartenenţă, oportunităţi, provocări, dar şi viziunea unei organizaţii româno-maghiare de pacienţi în privinţa Reţelelor Europene de Referinţă. Sesiunea se va încheia cu dezbaterea modalităţilor de integrare a Reţelelor Europene de Referinţă în sistemele de sănătate din România şi respectiv Ungaria.
Persoanele interesate să participe la conferinţă, direct sau online, pot accesa agenda detaliată a evenimentului şi se pot înscrie urmând linkul acesta.
ziua bolilor rarebolile rarepacienti cu boli rareoradeauniunea europeanaCNAScomisia europeanaromaniaungariaministerul sanatatiiMedici, anchetați într-un dosar de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale
Mai mulți medici care au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de medic specialist dobândite în Republica Moldova sunt anchetați într-un dosar care vizează acuzații de înșelăciune, fals materia...
Ce modificări aduce reforma în sănătate
Mai mulți bani pentru serviciile efectuate de medicii de familie și mai puțini pentru numărul de pacienți înscriși pe listă este una dintre modificările cuprinse în legea privind reforma în Sănătate, decl...
Cercetarea clinică în România, pusă sub lupa specialiștilor
Există cel puțin patru componente mari ale cercetării în România, formate din: universități, academii, institute naționale și actorii din zona privată.
...
