Știri

Aparatură medicală oncologică performantă la Spitalul Judeţean din Arad

Autorităţile locale au anunţat că în perioada următoare va fi achiziţionată aparatură medicală oncologică performantă, unică în judeţul Arad, prin implementarea a două proiecte.
19 Noiembrie 2024
Știri
19 Noiembrie 2024

Aparatură medicală oncologică performantă la Spitalul Judeţean din Arad

Autorităţile locale au anunţat că în perioada următoare va fi achiziţionată aparatură medicală oncologică performantă, unică în judeţul Arad, prin implementarea a două proiecte.
 

Aceste proiecte sunt finanţate din fonduri europene şi se numesc „Îmbunătăţirea şi extinderea serviciilor oncologice în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, respectiv „Dotarea Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”. Proiectele sunt câştigate de Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, şi sunt în valoare totală de 30,9 milioane de lei, potrivit unui anunţ făcut luna aceasta pe o reţea socială.

Primul proiect, în valoare de 25,9 milioane de lei, presupune achiziţionarea a trei aparate necesare diagnosticului şi tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice: un PET-CT, un SPECT-CT respectiv un mamograf digital, precum şi a unor echipamente specifice.

Al doilea proiect, în valoare de cinci milioane de lei (destinat dezvoltării Serviciului de Anatomie Patologică), presupune înfiinţarea şi dotarea, unui nou compartiment de diagnostic imunohistochimic şi biologic molecular care va permite completarea diagnosticului de certitudine în cazul afecţiunilor oncologice.

Diversificarea serviciilor medicale de specialitate

Aparatura medicală prevăzută în cadrul celor două proiecte va permite diversificarea serviciilor medicale de specialitate, pornind de la posibilitatea asigurării a noi programe de screening complet pentru depistarea unor tumori maligne. Astfel biopsiile vor putea fi citite de echipa medicală a Serviciului de Anatomie Patologică. Totodată, aparatura medicală va permite şi asigurarea tuturor investigaţiilor medicale specifice, pentru monitorizarea bolilor oncologice.

Te-ar mai putea interesa
Știri

În evidențele IRO Iași sunt 1.372 de femei cu cancer de col uterin

Ziua Globală de Acțiune pentru Eliminarea Cancerului de Col Uterin este marcată în fiecare an pe 17 noiembrie

...

Știri

Tehnică nouă de anestezie, folosită recent la Spitalul Județean Arad

Este vorba despre anestezia în blocul unilateral de erector spinae cu sedare.

...

Știri

Medic.ro București: comunicarea în medicina de familie intră într-o nouă etapă

Datele arată că 17% dintre români nici măcar nu au auzit de teste de screening pentru prevenția cancerului.

...