Din aceeași categorie
Primăria Municipiul București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), a lansat proiectul „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile”.
Prin intermediu său, 2.000 de cupluri sau femei singure infertile din București, care au indicație medicală pentru procedura de fertilizare in vitro, vor primi un sprijin financiar de până la 15.000 lei/beneficiar pentru efectuarea tratamentelor medicamentoase și procedurilor FIV.
Perioada de implementare a proiectului este iulie 2025 – decembrie 2026, iar înscrierile pe platforma dedicată au început miercuri, 30 iulie a.c., de la ora 16.00.
În program se pot înscrie cupluri căsătorite sau necăsătorite, femei singure, diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală. Diagnosticul trebuie certificat de un medic specialist obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității și reproducere umană asistată medical din cadrul unităților afiliate.
În cadrul proiectelor din anii precedenți, FIV 1 și FIV 2, 2.151 de cupluri au beneficiat de sprijin financiar în valoare de 13.800 lei per cuplu. Ca rezultat direct al acestei susțineri, au fost înregistrate 659 de nașteri și au venit pe lume 818 copii, informează reprezentanții ASSMB, într-un comunicat de presă.
Informațiile complete despre proiect și criteriile de eligibilitate pot fi obținute pe platforma destinată proiectului sau pe adresa de mail fiv3@assmb.ro.
ASSMB a redeschis platforma de înscrieri pentru proiectul FIV3
Săptămâna Europeană a Fertilității este o șansă în plus pentru a deveni părinți.
...Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată astăzi
Sloganul ediției din acest an este „În siguranță, din prima zi de viață!”
...ASSMB: proiect dedicat testării Babeș-Papanicolau
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a lansat recent înscrierile pentru proiectul de prevenție „Testare Babeș Papanicolau în mediu lichid”.
...
