Din aceeași categorie
Societatea Română de Obstetrică și Ginecologie din România și Societatea Română de Medicină Fetală și Neonatală împreună cu MedicHub și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, organizează la București în perioada 12-14 februarie Forumul Ginecologie.ro și Forumul Perinatologia.ro.
Desfășurat sub coordonarea prof. dr. Elvira Brătilă și prof. dr. Radu Vlădăreanu, Forumul Ginecologia.ro are ca temă „Certitudini și controverse în Obstetrică și Ginecologie. În cadrul său au fost prezentate subiecte de actualitate din practica specialiștilor din aceste domenii, dar și numeroase cazuri clinice extrem de bine documentate și interesante.
Un subiect care a stârnit un real interes dar și dezbateri în rândul participanților a fost infecția și vaccinarea împotriva HPV. Deși rata de vaccinare a mai crescut odată cu extinderea grupei de vârstă care poate beneficia de compensarea acestui vaccin, România rămâne încă în urma altor state europene. În plus, potrivit statisticilor, numeroase femei – mai ales din mediul rural – nu știu că vaccinul anti-HPV previne cancerul de col uterin. Îngrijorător este și faptul că dintre femeile care au fiice de aproximativ 10 ani (vârsta la care fetele pot fi vaccinate- n.red) doar 23% le-au vaccinat împotriva HPV.
O prezentare extrem de interesantă a fost cea susținută de dr. Irina Pacu, despre avortul spontan la pacientele cu sindrom de ovare polichistice. Construită în acord cu tema reuniunii medicale, prezentarea a evidențiat certitudinile și elementele care stârnesc discuții atunci când vine vorba de această problemă. Dincolo de aceste aspecte, dr. Irina Pacu a atras atenția că la persoanele cu ovare polichistice și rezistență la insulină, obezitate dislipidemie, inflamație cronică, sindrom metabolic sau valori crescute de androgeni, rata de avort este situată între 25-40%.
Subiecte actuale în Perinatologie
Coordonată de prof. dr. Simona Vlădăreanu, ediția de anul acesta a Forumului Perinatologia.ro are ca temă „Hot topics in Perinatology”. Pe lângă lectorii români, participanții la reuniunea medicală se pot bucura și de prelegeri susținute de speakeri din șase state, între care Statele Unite, Marea Britanie și Spania.
Prezentările științifice din cadrul evenimentului sunt dublate de prezentări de caz, dar și de sesiuni hands-on, programate pentru vineri, 14 februarie. Între subiectele dezbătute amintim o trecere în revistă a experienței specialiștilor din Slovenia în ceea ce privește reducerea consecințelor în cazul nașterilor extrem de prematur (între 24 și 28 de săptămâni-n.red), precum și aspecte practice în complicațiile neurologice la prematuri.
Un subiect extrem de actual și sensibil în același timp a fost și cel prezentat de dr. Vlad Dima despre infecțiile asociate asistenței medicale spitalicești în secțiile de Neonatologie. Între altele, lectorul a atras atenția că această problemă nu este specifică României, ea fiind extrem de frecventă și în alte state. Însă, comparativ cu alte state, în țara noastră subiectul are parte de o acoperire negativă în presă și în social media mult mai mare, fapt ce poate induce ideea greșită că infecțiile asociate asistenței medicale spitalicești sunt o problemă doar la noi.
perinatologiaginecologiaforumhpvA crescut vaccinarea pentru anumite afecțiuni
Date furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate arată că anul acesta, comparativ cu 2024, a crecut semnificativ rata de vaccinare cu vaccinul meningococic sau împotriva infecției cu HPV.
...România continuă să fie codașă la screeningul pentru cancer de col uterin
Anul trecut, în România, au fost efectuate sub 1.000 de testări HPV. În primele nouă luni din 2025, numărul acesora a depășit 1700, o creștere insuficientă pentru a schimba traiectoria actuală.
...În evidențele IRO Iași sunt 1.372 de femei cu cancer de col uterin
Ziua Globală de Acțiune pentru Eliminarea Cancerului de Col Uterin este marcată în fiecare an pe 17 noiembrie
...
